Poti sa ai cea mai buna nava de croaziera din lume, dar fara un capitan aceasta va pluti in deriva. Am mai vorbit despre importanta unui scop, a unui tel, iar astazi vom vorbi despre cat de importanta este increderea in sine. Nu vei avea parte de un articol senzational, unde totul este la superlativ. Nu, nu despre asta este vorba. Vom avea o discutie pe bune, cu oameni pe bune.
Poti sa ai cea mai buna nava de croaziera din lume, dar fara un capitan aceasta va pluti in deriva. La fel este si cu viata noastra, daca putem avea cele mai bune conditii, dar daca nu suntem capitanul vietii noastre vom pluti in deriva. Iar daca noi nu ne construim propriul viitor, atunci vom construi viitorul altora. Iar ce au alte persoane rezervate pentru viitorul nostru? Nu foarte multe.
„Cel ce nu este suficient de curajos sa isi asume riscuri nu va realiza nimic in viata.” – Muhammad Ali
Muhammad Ali a fost faimos nu doar pentru performantele extraordinare din lumea boxului, dar mai ales pentru increderea in sine extraordinara pe care o avea. O imagine de sine absolut imaculata, un om care era hotarat sa darame orice munte care ar fi stat in calea lui.
Dar noi nu suntem Muhammad Ali. Nici nu trebuie sa fim. De fapt, nici nu vom fi niciodata Muhammad Ali pentru ca doar Muhammad Ali insusi este Muhammad Ali. La fel cum si tu esti o persoana unica.
Esti o persoana unica, de neinlocuit, iar asta te face special(a)
Aceasta este si prima lectie pentru a spori increderea in sine: Nu trebuie sa te compari cu nimeni si trebuie sa te vezi in lumina ta. Esti o persoana unica, cu bune si cu mai putin bune, dar esti tu si nimeni nu mai poate spune acest lucru. Simplul fapt de a constientiza cine esti, ce faci, care sunt punctele tale tari si realizarile tale de pana acum ar trebui sa iti urce increderea in sine la un nou nivel.
Mai mult decat atat, te afli pe blogul Digital Life Solutions, citind acest articol, cautand informative si cunoastere. Esti o persoana care isi doreste mai mult de la viata, o persoana care doreste sa evolueze iar acest lucru este minunat. Asta inseamna ca urmezi cursul cu adevarat firesc al vietii: sa te nasti, sa cresti si apoi sa mori. Ai vazut vreodata un copac care sa se opreasca din crescut? Nu, creste sau moare. Din acest motiv multi oameni mor la 25 de ani dar semneaza actele abia la 65 de ani. Nu si tu care ai ales sa cresti si sa urmezi un drum in viata care te separa de restul si iti pastreaza unicitatea.
Nu te compara niciodata cu altii. Fiecare dintre noi avem propriul nostru drum in viata.
Una dintre cele mai eficiente metode de a ne scadea increderea in sine este sa ne comparam cu altii. Iar acest lucru se intampla din mai multe motive:
- Avem tendinta de a compara capitolul nostru 3 cu capitolul 20 al cuiva. Cu alte cuvinte, noi daca suntem incepatori intr-un domeniu si ne comparam cu cineva care este la un nivel mai mare, automat vom pierde. Dar oare cum ar fi daca ne comparam noi ca incepatori cu acea persoana atunci cand era si el/ea la inceput? S-ar putea sa fie o comparatie mai echilibrata.
- Atunci cand ne comparam cu altcineva automat vom pierde. Asta pentru ca in acea persoana vom vedea mereu avantajele, iar in noi vom vedea mereu dezavantajele. Nu va fi niciodata egal.
- Atunci cand comparam avem tendinta de a vedea doar succesul unei persoane. Dar nu avem de unde sa stim toate greutatile prin care a trecut acea persoana pentru a ajunge la succes. Noi nu vedem greutatile, esecurile si lacrimile acelei persoane, vedem doar succesul. Doar ca, pentru a avea succes in viata, trebuie sa ai parte si de esec. Dar despre acest lucru vom vorbi in alt articol.
Ca si concluzie, o metoda foarte buna de a creste increderea in sine este sa ne oprim din a ne compara cu ceilalti.
Actiunea si rezultatele vor creste increderea in sine.
Am vorbit despre elementele de baza pentru cresterea increderii in sine, iar de acum vom trece la lucrurile mai avansate.
Totusi, pentru a pastra nota introductiva a acestui articol, vom mai vorbi despre o singura metoda de a creste increderea in sine: Rezultatele.
Oricat de multe carti ai citi, la oricat de multe seminarii ai participa, oricat de multe citate motivationale ai citi, nimic nu iti va creste increderea in sine in masura in care o vor face rezultatele.
Acel moment cand ai terminat un proiect, sau ai rezultatele pozitive ale unei activitati. Acel moment cand ai avut succes, indiferent ce ai facut sau cat de mic sau mare a fost. Energia este aceeasi, doar doza difera.
Cand te-ai bucurat ultima oara de succes? Cand ai avut ultima oara niste rezultate faine si te-ai bucurat? Asa este ca te-ai simtit mai bine, ca ti-a crescut increderea in sine?
Vom incheia cu un exercitiu practic: Te invitam sa faci o activitate, astazi, pe care sa o si duci la un bun sfarsit. Dupa care, sa iti notezi sentimentele si starea de spirit odata ce ai rezultate. Sa experimentezi increderea in sine crescuta.
Acesta este un exercitiu bun pentru inceput, deoarece suntem la prima parte a articolului. La inceput am promis ca vom avea o discutie pe bune, cu oameni pe bune, fara sa folosim superlative. Te invitam in sectiunea de comentarii sa ne spui daca ne-am tinut de cuvant, daca am venit cu informatii concrete care te-au ajutat sa iti cresti increderea in sine.